marți, 23 decembrie 2014

Argila ALGO, un partener binefacator in tratamentele medicamentoase

O echipă alcătuită din profesori universitari şi studenţi ai Universităţii Babeş Bolyai, Facultatea de Fizică & Institutul de cercetare interdisciplinară în Bio-Nano-Ştiinţe (Cluj Napoca), a realizat o cercetare a proprietăţilor argilei ALGO, iar una dintre concluziile importante este că argila este un foarte bun transportor al substanţei active din medicamente, şi, de asemenea, aceasta reduce efectele adverse ale ingredientului.
Ca urmare, cura cu argilă este benefică şi în timpul tratamentelor medicamentoase, aceasta fiind o garanţie a efectelor înalte ale acestora.

Iata studiul, publicat în 2010:
click pentru studiu