Se afișează postările cu eticheta vindecari miraculoase. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vindecari miraculoase. Afișați toate postările

sâmbătă, 18 august 2012

Darul miraculos al naturii: argila


Zeci de cazuri de vindecări semnalate redacţiei noastre, ne-au determinat să revenim asupra subiectului. Cu câteva luni în urmă, vă prezentam povestea vindecării miraculoase a unui om aflat în pragul dializei, dupa o cură de 3 săptămâni cu argilă.
Interviul pe care l-am realizat atunci cu Mircea Bocan a convins atât de mult cititorii, încât foarte mulţi au apelat la tratamentul cu argilă pentru suferinţele cu care se confruntau. Reacţiile nu au întârziat să apară: valuri de scrisori de mulţumire, confirmări ale unor vindecări spectaculoase au sosit pe adresa redacţiei. Iată de ce am considerat necesar să revenim cu noi amănunte despre cura cu argilă, cu atât mai mult cu cât acest tratament şi-a depăşit recomandările iniţiale, dând rezultate surprinzatoare în afecţiuni mult mai grave.

- D-le Mircea Bocan, sutele de scrisori primite din partea cititorilor noştri care au urmat cura cu argilă atesta vindecări aproape miraculoase. La vremea realizarii primului interviu cu dvs., recomandaţi argila pentru un număr mult mai redus de boli. Cum explicaţi noile rezultate?

- După cum am spus şi în primul interviu, această argilă are o compoziţie specială, având capacitatea să regleze metabolismul şi - implicit - activitatea întregului organism. De aceea, poate, s-au obţinut vindecări neaşteptate. 
Sintetizând cazurile apărute în ultima vreme, aş menţiona aici regresia nodulilor tiroidieni, în cure prelungite, de circa 2-3 luni, utilizându-se în paralel cu tratamentul intern şi cataplasmele cu argilă pe zona glandei tiroide. Rezultate foarte bune s-au obţinut şi în vindecarea prostatei. De asemenea, aproape fără excepţie, toţi cei care folosesc argila constată o îmbunătăţire a activităţii sistemului nervos, fiind eliminate stresul, apatia, migrenele etc. Şi reumatismul se ameliorează spectaculos, constatându-se dispariţia durerilor articulare după numai două săptămâni de tratament. S-a observat şi îmbunătăţirea circulaţiei periferice, iar bolnavii cardiaci ne-au comunicat că se simt mult mai bine. 
O surpriză pentru noi a fost cazul unui bolnav de diabet care, după o cură de trei săptămâni cu argilă, şi-a redus la jumătate doza de insulină. Acţiunea benefică a argilei s-a observat şi în cazul parazitozelor intestinale, al alergiilor etc. De asemenea, nu ne-am gândit până acum că argila ar putea avea efect asupra calculilor renali. Surpriza a venit din declaraţia unor bolnavi care au urmat cura cu argilă pentru alte probleme şi care, ulterior, ne-au mărturisit că au scăpat de "pietre", unele dintre ele dizolvându-se, pur şi simplu, altele fiind mărunţite şi eliminate în mod natural. 
Un tânăr din Alba-Iulia avea o piatră de 9x7 mm, iar după o lună de tratament aceasta nu i s-a mai depistat la examenul ecografic. Rezultate spectaculoase s-au observat şi la pacienţii cu polipi intestinali. Aş aminti aici cazul unui bolnav aflat sub observaţia d-nei dr. Oltean din Alba-Iulia (vindecat de rectocolită, căruia i-aţi publicat o scrisoare de mulţumire în paginile "Formulei As"), care avea 9 polipi intestinali. După două săptămâni de cură cu argilă, 8 polipi i-au dispărut definitiv, iar al 9-lea abia se mai observă la examenul endoscopic. 
Totuşi, cele mai spectaculoase vindecări se obţin în bolile renale, îndeosebi în insuficienţa renală. Acolo unde rinichii mai au funcţie în proporţie de 50%, bolnavul are toate şansele să scape de dializă. Am avut cazuri în care bolnavii, după cura cu argilă, au făcut, în loc de 3 dialize pe săptămână, numai două sau una singură; alţii, care făceau o singură dializă, au scăpat definitiv de acest chin. Ne bucurăm foarte mult de colaborarea cu câţiva medici urologi din ţară care, observând rezultatele tratamentului cu argilă asupra pacienţilor dependenţi de dializă, îi îndrumă pe cei în cauză să urmeze cura cu argilă, recunoscând că medicina alopată nu le oferă alternative viabile. 
Le recomand bolnavilor care nu au început încă dializa, precum şi celor care au început dializa de curând, să facă o cură de argilă. Este ştiut faptul că rinichiul îşi pierde funcţia dacă este scutit de efort, ceea ce se întâmplă în cazul dializei. Este păcat să nu se încerce această cură naturistă, cu atât mai mult cu cât pe plan mondial, în acest moment, niciun tratament nu poate vindeca insuficienţa renală (cu excepţia transplantului de rinichi şi a dializei, care - totuşi - nu sunt soluţia optimă). Nu pot da o explicaţie logică acestor fenomene de vindecare, deoarece nu sunt medic. Clar este că această argilă conţine toate elementele necesare funcţionării normale a organismului, iar aportul de minerale naturale are efecte spectaculoase asupra sănătăţii.
Am observat că bolnavii care au făcut tratamente de lungă durată cu antibiotice sunt nevoiţi să urmeze o cură prelungită (circa 6 săptămâni), până la vindecarea totală a afecţiunii de care suferă. În sprijinul tuturor solicitanţilor de argilă, colaborăm cu un cadru medical care analizează toate scrisorile şi, acolo unde este cazul, răspunde celor care solicită informaţii suplimentare. Tratamentul cu argilă este recomandat tuturor vârstelor; nu există contraindicaţii şi nici efecte secundare.

- Au fost şi cazuri în care solicitanţii nu au fost mulţumiţi de efectul tratamentului?

- Extrem de rare. Nu ştiu dacă pot spune că 1% dintre utilizatorii argilei au fost nemulţumiţi de rezultatele obţinute. Stiţi cum e lumea... Unii bolnavi se vindecă de 4-5 boli, dar sunt nemulţumiţi că nu au scăpat de a şasea. Au fost şi câteva cazuri amuzante. Într-o zi, am fost vizitat de o doamnă foarte indignată, care mi-a reproşat că tratamentul cu argilă nu i-a reglat tensiunea arteriala (aşa cum declarasem în interviul din revista dvs. că se întâmplă în cazul tensiunii provocate de deficienţele renale). Surprins de ceea ce-mi spunea, am întrebat-o ce tensiune are. Mi-a spus că iniţial avea 21 cu 14, iar la ultimul control medical, dupa cura cu argilă, medicul i-a măsurat tensiunea, aceasta fiind de... 135 cu 70!

- Cererile de argilă sunt din ce în ce mai mari. Reuşiţi să acoperiţi toate solicitările?

- Într-adevăr, cererile au fost atât de mari, încât am epuizat sursa de argilă existentă pe plan local. Având în spate experienţa celor 15 ani de utilizare a acestei argile şi cunoscându-i proprietăţile terapeutice, am perseverat să găsesc acelaşi sortiment de argilă şi în momentul de faţă am derulat un contract de import, pentru a putea acoperi toate solicitările. Toată activitatea se desfăşoară prin firma "Algo" S.R.L. Nu vrem să introducem argila în reţeaua farmaceutică, deoarece i-ar creşte preţul cu o treime. De altfel, cu toate că acum aducem argila din străinătate, pretul a rămas rezonabil. Preţul este justificat şi de faptul că am implicat în procesul de selectare, împachetare şi distribuire a argilei numeroase familii cu venituri mici din Alba-Iulia, care astfel au posibilitatea să-şi completeze resursele pentru un trai decent. Distribuirea argilei se face numai prin colet poştal, cu plata ramburs. Fiecare colet este însoţit de instrucţiuni privind administrarea argilei.

Cazuri

Numărul mare de scrisori ne obligă să trecem peste cuvintele de apreciere şi de mulţumire, adresate de semnatari d-lui Mircea Bocan, încercând să punctăm bolile ameliorate sau vindecate cu ajutorul curei de argilă.

- ... "Am solicitat argila pentru că aveam probleme cu stomacul, cu tiroida, cu ficatul, dar eram sigură că mă va ajuta şi la o problemă de sănătate mai acută, cu care mă confrunt de circa un an de zile. Am o toxoplasmoză ganglionară la axila stângă. Unul dintre ganglioni era inflamat cât un ou de gâscă, iar după cura cu argilă de 3 săptămâni (timp în care mi-am pus şi cataplasme), acesta a început să cedeze, rămânând de mărimea unui ou de porumbel. Spre convingere, vă trimit şi biletele de analize ale sângelui, care, înainte cu o lună, în timpul tratamentului cu Rovamicină, au evidenţiat că microbul a scăzut de la 2,804 la 2,572. După o pauză de două săptămâni, am reluat tratamentul cu Rovamicină, dar l-am asociat cu argilă. Efectul a fost miraculos. Nici medicilor nu le venea să creadă că a scăzut atât de mult: de la 2,572 la 1,556. În timpul cataplasmelor mă simţeam foarte bine, nu mai aveam dureri deloc." Iancu Viorica – Alexandria

- ... "Menţionez că am guşă nodulară şi hipertensiune. În urma administrării argilei (a zecea zi), deja nu mai iau tratament pentru tensiune, iar guşa este mai moale şi s-a micşorat considerabil." Florica Dobrin - comuna Bereşti-Meria, jud. Galati

- ... "Vă mulţumesc pentru argila trimisă, acest leac miraculos care, după numai 3 săptămâni, şi-a arătat puterea vindecătoare. Dacă până acum plângeam din cauza constipaţiei cronice care mă chinuia de câţiva ani, acum am plâns de bucurie. Mi-au cedat durerile, mi s-au reglat scaunele, mi s-au diminuat balonările, mi-a revenit somnul, mi-am recăpătat încrederea în mine, mi-a revenit cheful de treabă." Lucia Anghelescu - Bucureşti

- ... "Au trecut 15 zile de tratament şi starea mea s-a îmbunătăţit foarte mult. Sper ca urmând întregul tratament să scap de toate bolile de care am suferit. Circulaţia sangvină s-a îmbunătăţit simţitor, tensiunea a scăzut mult, ulcerul deja nu mă mai supără." Gheorghe Buhoci - Galaţi

- ... "La începutul lunii august, am început tratamentul cu argilă după indicaţiile dvs. Primele semne s-au arătat imediat: constipaţia a dispărut, am avut nopţi foarte liniştite, cu somn bun, tensiunea a coborât la 16/8,5, încât medicul de familie mi-a redus la jumătate doza de medicamente antihipertensive, fără să mai am crize." Maria Sehem - Câmpulung

- ... "Soţul meu avea enterocolită, probleme cu stomacul, se constipa, era hipertensiv, dar în urma tratamentului cu argilă, totul s-a normalizat. Eu descoperisem că am diabet. Eram disperată. Am ţinut cura cu argilă timp de 3 săptămâni, iar când mi-am facut analiza pentru glicemie, aceasta a fost 88. Eram hipertensiva; acum am tensiunea 14/7,5 şi mă simt foarte bine. Pentru mine şi pentru soţul meu, tratamentul cu argilă a făcut adevărate minuni." Margareta Nastase - com. Botoşeşti, jud. Dolj

- ... "Vă mulţumesc din suflet pentru argila pe care mi-aţi trimis-o. Pe soţul meu l-aţi vindecat de ulcer, iar pe mine de spasmofilie şi constipaţie cronică, pe care o aveam de 5 ani." Carmen Pană - Olteniţa

- ... "Aveam hemoragie la fiecare scaun. Am urmat cura cu argilă şi acum mă simt mult mai bine. Hemoragia a dispărut, nu mai am decât foarte puţine dureri la scaun şi am scăpat de constipaţie." Ion Radu - Bucureşti

- ... "Sinceră să fiu, am început tratamentul cu oarecare neîncredere. Totuşi, la scurt timp mi-au dispărut greţurile şi durerile de stomac. Spre surprinderea mea, colesterolul a scăzut considerabil, iar glicemia s-a normalizat. Nu am reuşit să obţin o asemenea modificare a valorilor colesterolului şi glicemiei într-un an de regim foarte sever. După câteva zile de tratament cu argilă, mi-am redobândit somnul. De asemenea, deşi s-a instalat deja frigul, nu am mai făcut alergie. De ceva timp sunt alergică la frig, dar este primul an când, în contact cu obiecte reci - metal sau expunere îndelungată la frig - nu mai fac alergie." Cornelia Times - Cluj-Napoca

- ... "Rezultatele tratamentului cu argilă, în cazul meu, au fost spectaculoase: în primul rând, am început să am o adevărată dorinţă de a trăi. Piciorul stâng, care nu mă mai asculta la mers, s-a dezumflat şi nu mă mai doare deloc. Acum pot să mă mişc ca-n tinereţe. De când am început tratamentul cu argilă, nu am mai fost răcită şi nu am mai tuşit, nici dureri de cap nu am mai avut. Tensiunea, de la 24/10, mi-a scăzut până la 13/8." Aurica Bălănici - Iaşi

- ... "Fiul meu, bolnav de diabet zaharat insulino-dependent, a urmat timp de 21 de zile tratamentul cu argilă, în urma căruia a scazut 6 unităţi de insulină, ceea ce e mai mult decât îmbucurător. Se simte bine şi vrea să continue tratamentul timp de un an, în cure de 10 zile pe lună." Jenica Iacob - Tulcea

- ... "Vă mulţumesc din suflet că mi-aţi salvat fetiţa, bolnavă de insuficienţă renală cu dializă. După un tratament de 3 săptămâni, fata a trebuit să se interneze în spital, pentru evaluare. Analizele sunt foarte bune, dar nu am spus la medici ce tratament a făcut acasă. În prezent nu mai este nevoie să facă dializă." Livia Bârlădeanu – Craiova

Florentin Popa – « Formula AS » nr. 449/2001

vineri, 2 decembrie 2011

Poveşti adevărate despre vindecări miraculoase

Dr. Iulian Anghel: "Argila mi-a salvat viaţa. Faptul că trăiesc este o minune de la Dumnezeu."

Zilele trecute, în vacanţă fiind, am cunoscut un om deosebit, cu care m-am împrietenit pe loc. Se numeşte Iulian Anghel, are 41 de ani şi este medic primar chirurg la secţia de chirurgie toracică a Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara. Din vorbă în vorbă, mi-a povestit tragedia prin care a trecut. Văzându-l, nu mi-a venit să cred că, în urmă cu doi ani, colegii de breaslă nu-i mai dădeau nicio şansă de viaţă. Azi, cicatricele de pe abdomen - urme ale intervenţiilor chirurgicale pe care le-a suportat - sunt singurele mărturii ale suferinţei prin care a trecut. Recunoaşte singur că medicina alopată n-a reuşit să-i redea sănătatea. Dimpotrivă...
Din fericire, totul e de domeniul trecutului. Povestea vindecării doctorului Iulian Anghel nu lasă loc niciunui comentariu. Ea confirmă încă o dată calităţile curative de excepţie ale unui remediu natural simplu de folosit şi aflat la îndemâna oricui: argila.

Boala
"Aş fi vrut să mă cunoaşteţi acum zece ani. Aveam 106 kg, eram un munte de om. Fusesem sportiv de performanţă, făcusem canotaj, polo, karate etc. În 1992 am avut o simptomatologie abdominală polimorfă: dureri difuze, scăderea apetitului. La început le-am ignorat. La vârsta mea şi la viaţa sportivă pe care o duceam atunci, nu mă gândeam că mă pot îmbolnăvi. La un moment dat, simptomele începuseră să semene cu cele ale unui ulcer. Am încercat un tratament simptomatic (pentru calmarea durerilor), dar degeaba. Mi-am făcut investigaţii, iar ecografia abdominală a evidenţiat un colecist destins, nimic altceva. Până la urmă durerile au devenit atât de atroce, încât nu mai rezistam.
Mi s-a făcut o fibroscopie şi mi s-a descoperit un ulcer.

Prima operaţie
Am vorbit cu colegii mei chirurgi şi am hotărât să mă operez. După intervenţia chirurgicală, durerile nu dispăruseră. Am citit protocolul operator din curiozitate, să ştiu cum a decurs operaţia.
Am fost surprins să aflu că pe duoden mi s-au găsit două formaţiuni tumorale de dimensiunea unui pumn de adult. N-o să uit cât traiesc... Eram foarte speriat, fiindcă nu ştiam de ce natură sunt, dar m-am liniştit la gândul că există extrem de puţine cazuri de cancer de duoden. Totuşi, nici colegii mei şi nici eu nu ştiam ce am cu adevărat. Operaţia a fost, practic, paleativă - a stabilit traiectul cvasi-normal al alimentelor, printr-o derivaţie. Aveam în continuare dureri, starea generala se altera pe zi ce trecea, poftă de mâncare nu mai aveam deloc, nu mă puteam alimenta şi slăbeam văzând cu ochii.

A doua operaţie
În 1993 m-am dus la un prieten chirurg care m-a consultat amănunţit şi mi-a spus că o să încerce o nouă intervenţie. Ezita, fiindcă nu aveam un diagnostic precis. În sfârşit, am fost operat din nou şi după operaţie am început să mă simt mai bine. Simptomele dispăruseră. Boala însă mă măcinase pe dinăuntru: de la 106 kg, ajunsesem la 50 kg. Până în 1996 nu am mai avut probleme majore. M-am îngrăţşat vreo 10 kg, mai aveam ceva dureri abdominale difuze, dar suportabile.
Puteam să lucrez din nou, mi-am dat şi primariatul, eram iarăşi sigur pe mâna mea şi am reînceput să operez. În primăvara lui 1996 am avut din nou nişte dureri insuportabile. M-am internat de urgenţă in spital şi, timp de o săptămână, mi s-a făcut tratament perfuzabil. Încet, încet, durerile au dispărut.

A treia operaţie
La numai o săptămână de la externare, am făcut ocluzie intestinală. O nouă internare, o nouă intervenţie chirurgicală. Când m-au «deschis», colegii mei au găsit un abces retropancreatic care fuzase în mezocon (abcesul se spărsese în abdomen şi puroiul a ajuns la colonul transvers). Mi s-a făcut o derivaţie a intestinului gros în zona ocluziei şi a procesului inflamator, apoi am fost cusut la loc.
Din punct de vedere chirurgical, operaţia reuşise.
Mi-am revenit, aveam poftă de mâncare, credeam că în sfârşit mi se rezolvase problema. Aşteptam să treacă şase luni pentru a face o nouă operaţie, care urma să restabilească traiectul digestiv normal, prin renunţarea la derivaţia intestinală care mi se făcuse. Vara am mers în concediu la mare.
Brusc, mi-au revenit durerile atroce pe care le avusesem şi înainte, însoţite de data aceasta de vărsături. Simptomele, «după carte», erau caracteristice ulcerului. Am ajuns la Timişoara şi am început tratamentul specific: antialgice, antiacide, pansamente gastrice etc., dar fără niciun rezultat. Îmi era din ce în ce mai rău. Am rezistat aşa până în ianuarie 1997, când mi s-a declanşat o hemoragie digestivă superioară: vărsam sânge, aveam scaun cu sânge, eram slăbit în ultimul hal.

A patra operaţie
Pe data de 3 ianuarie am fost luat cu Salvarea. Am ajuns la spital cu tensiunea 7. Mă mir că am scăpat. Aşa a vrut Dumnezeu!  Am fost tratat cu medicaţia de urgenţă şi am tot târâit-o aşa...
Nu mai puteam să mănânc aproape nimic. Primeam alimentaţie endovenoasă, mi s-a montat un cateter venos central. Timp de şase luni am fost hrănit numai intravenos, cu glucoză, arginină, aminoacizi şi lipide. Niciun coleg medic nu avea curajul să mă opereze. Eram atât de slăbit, încât riscam să mor pe masa de operaţie. Trebuie să spun că, înainte de boală, fusesem un ateu convins. Îndoctrinarea comunistă găsise teren fertil în generaţia mea şi niciodată nu mă gândisem la cele sfinte. Însă suferinţa m-a apropiat cu adevărat de Dumnezeu. Toată perioada aceasta de chin am traversat-o numai în rugăciune şi am simţit cum sunt ocrotit de Puterea Divină.

A cincea operaţie
Până în vară, situaţia nu s-a schimbat cu nimic.
Durerile abdominale nu mai cedau nici la antialgicele majore. Aveam diaree încontinuu. Ce să vă spun... Ajunsesem aproape un cadavru! L-am chemat pe chirurgul care mă operase ultima oară şi i-am spus: «Unu şi cu unu fac doi. Ai acordul meu să mă operezi, oricât de riscantă ar fi intervenţia. Dacă se mai poate face ceva, bine. Dacă nu, fie ce-o vrea Bunul Dumnezeu. Decât să trăiesc aşa, prefer să mor!». Am intrat în sala de operaţie, mi s-a făcut anestezia şi m-am rugat la Dumnezeu să mă aibă în paza Lui. Nu ştiam dacaâă voi rezista operaţiei. Starea mea generală era atât de alterată, încât efectiv nu mi se dădea nicio şansă. Intervenţia a durat aproape şase ore. Mi s-au făcut multiple rezecţii de intestin (porţiuni care erau deja necrozate), mi s-au curăţat aderenţele de la operaţiile anterioare, mi s-a scos toată infecţia din burtă. Mi-au facut 17 suturi numai la intestin; vă daţi seama în ce hal eram... Când au ajuns la stomac, colegii mei s-au speriat. O porţiune de două treimi era necrozată şi a trebuit scoasă. Am rămas în spital, sub supraveghere medicală, înca o săptămână. Totul era din ce în ce mai bine, am început să mă îngraş, o dată ce mi-a fost reintrodusă alimentaţia normală (bineînţeles, cu restricţiile de rigoare). După un an, în primăvară, am avut o noua «cădere»: dureri, scădere ponderală marcantă, hipercatabolism. Mi s-a pus din nou cateter central, am fost hrănit numai intravenos. Mi-am revenit, pentru o perioadă. Iarna, am avut alte crize. Nu ştiam ce să mai cred. Chirurgical nu mai era nimic de făcut. M-am adâncit tot mai mult în rugăciune. Scăparea mai putea veni doar de la Bunul Dumnezeu.

Minunea
Anul trecut, nişte prieteni mi-au vorbit despre tratamentul cu argilă al d-lui ing. Mircea Bocan, pe care-l cunoşteau foarte bine. Vă spun sincer, prima mea reacţie a fost negativă. Mă gândeam: «Chiar am ajuns să mănânc pământ? Dacă medical nu a fost posibil să-mi recapăt sănătatea, cu ce poate să mă ajute un pumn de lut?». Psihic, eram la pământ. Dimineaţa, era de ajuns să mă văd în oglindă, că îmi pierdeam tonusul pentru întreaga zi. Ajunsesem numai piele şi os. Oboseam imediat, trebuia să stau mereu în pat. Aveam o anemie severă, valoarea hemoglobinei scăzuse la 7. Făcusem litiază renală şi hemoroizi. Nici măcar prietenii nu mă mai recunoşteau! M-am încurajat şi, fiindcă tot nu aveam nimic de pierdut, am
început cura cu argilă, conform prospectului. Daca n-ar fi fost menţionate fenomenele ce apar la începutul tratamentului, aş fi zis că mă intoxic. Privind în urmă, mă şi întreb ce anume m-a făcut să continuu tratamentul, cu toate că durerile mi se înteţiseră, aveam scaun diareic foarte urât mirositor şi mă deshidratam continuu. Nu m-am lăsat. Simţeam că asta mi-e scăparea. De ce? Nici eu nu ştiu... Eram convins că-i un dar de la Dumnezeu. Şi ştiam că toate cele lăsate de Tatăl Ceresc pe Pământ sunt bune. Numai noi, oamenii, nu ştim să le apreciem la adevărata valoare. Am continuat cura cu încredere. După 21 de zile, am observat că simptomele s-au remis, dar nu s-a produs acea vindecare miraculoasă la care mă gândeam. L-am sunat pe d-l Bocan şi l-am întrebat ce să fac. Mi-a spus să urmez cura ca şi până atunci, cu trei doze pe zi, o perioadă mai îndelungată. După încă o lună, am început să simt puterea argilei. Au dispărut tulburările renale şi edemele. S-a reglat metabolismul general şi am început să asimilez. Am scăpat de hemoroizi şi am eliminat calculii renali. Mi-am rezolvat aproape toate problemele. Cu tractul meu digestiv, aşa cum este el acum, este o minune dumnezeiasca faptul că trăiesc. Nu pot spune că sunt ca nou, dar am căpătat vitalitate, sunt pe picioarele mele şi pot să operez zilnic. Esenţial este faptul că nu mai am nevoie de niciun alt tratament. Acum pot să mănânc normal, fără să ţin nici măcar regim alimentar. Urmez cura de întreţinere cu argilă şi nu voi renunţa la ea câte zile îmi va da Bunul Dumnezeu pe pământ. Gândiţi-vă la un singur exemplu: luna trecută am făcut 11 gărzi, fără să mi se pară un efort deosebit. Am avut şi motive financiare, recunosc, fiindcă e tot mai greu să trăieşti din salariul de medic. Chiar aş vrea să ştie toată lumea că există şi medici care nu se scaldă în averi şi care nu pretind bani pentru a efectua o intervenţie chirurgicală.

Morala
Ca medic, recomand cura cu argilă oricărei persoane care are afecţiuni renale şi digestive, indiferent de natura lor. Consider că probabilitatea unui eşec cu acest tratament este nulă. În calitate de chirurg, le recomand tuturor pacienţilor mei, postoperator, cura cu argilă pentru afecţiunile asociate şi pentru revitalizarea organismului. Este un tratament ieftin, care nu are nici contraindicaţii, nici reacţii adverse. Rezultatele curei cu argilă le-am simţit pe pielea mea. Pot spune că argila mi-a salvat viaţa. Faptul că încă trăiesc este o minune de la Dumnezeu. Afirm asta şi în faţa colegilor medici, şi în faţa tuturor. Am numeroşi prieteni care au urmat cura cu argilă la recomandarea mea, pentru diferite afecţiuni care nu putuseră fi vindecate prin tratamente clasice. Aceşti oameni luaseră fel de fel de medicamente, schimbaseră numeroase tratamente de-a lungul timpului, dar fără niciun rezultat. În timpul curei cu argilă, am văzut cu ochii mei cum starea lor de sănătate se ameliora pe zi ce trecea, până au ajuns din nou sănătoşi. Mai mult de atât, ce pot să spun? Această argilă este extraordinară! Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am aflat de ea atunci când nu mai aveam nicio speranţă."

Florentin Popa

sursa: Formula As nr. 481 din 2001