joi, 12 ianuarie 2012

Mircea Bocan - “Argila este un dar dumnezeiesc, pe care prea puţini ştiu să-l preţuiască”

Mircea Bocan ar putea deveni oricând subiectul unui roman. Rar am întâlnit un om aşa ca el. Cei 44 de ani  petrecuţi  în Ardeal l-au înnobilat cu daruri dumnezeieşti: cinste, generozitate, prietenie, credinţă, fericire alături de o familie minunată. Inginer chimist de profesie, pregătit în facultate pentru producerea de medicamente, el singur a descoperit că adevăratul  izvor de sănătate este natura. Poate că nici nu i-ar fi dat atât de multă atenţie, dacă el însuşi nu ar fi trecut prin experienţa unei boli grave, care l-a adus în pragul dependenţei de dializă. Căutând neîncetat soluţii pentru boala sa, a găsit vindecarea nu în medicamente, ci chiar în pământul pe care-l călca în picioare: o argilă specială, folosită la Alba-Iulia pentru fabricarea cărămizilor refractare.  Azi, după mai bine de 15 ani de experienţă în folosirea argilei terapeutice, Mircea Bocan ni se destăinuie, pentru ca şi alţi oameni disperaţi să poată beneficia de virtuţile acestui dar divin. Dar să-i auzim povestea…



O vindecare neaşteptată
- Când eram copil, am făcut o infecţie la rinichi. Am fost internat în stare foarte gravă la spital – ţin minte că tata m-a dus pe braţe până acolo. După două săptămâni de spitalizare, cu greu se mai găsea un loc injectabil pe corpul meu. La externare am rămas cu o nefrită, care s-a agravat în timp, astfel încât mi-a provocat o hipertensiune improprie vârstei mele şi modului de viaţă sportiv pe care-l duceam. Mi-am dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu mine şi am început să caut remedii împotriva bolii. În facultate studiasem un an ape şi un an farmacie. Noi, absolvenţii de Chimie organică, suntem cei care fabricăm medicamentele. Am învăţat atunci ce înseamnă un medicament şi mai ales cum acţionează el asupra organismului. De aceea mi-am făcut un adevarat cult pentru tot ce înseamnă natura şi echilibrul perfect pe care ni l-a lăsat Dumnezeu. În încercările mele disperate am folosit fel de fel de ceaiuri medicinale şi extracte din plante, însă n-am rezolvat mai nimic. Boala înainta destul de rapid; ajunsesem să pun noaptea ceasul să sune pentru a urina, altfel mă trezeam cu dureri violente de cap şi ameţeli. Am fost disperat când medicii mi-au spus că evoluţia bolii însemna în mod clar că voi fi dependent de dializă.


În acea vreme, socrul meu mi-a adus o carte – “Tratamentul  bolilor prin legume, fructe şi cereale”, de Jean Valnet – unde era descris un tratament cu argilă. Răsfoind-o, el a găsit acest capitol. Fiind un om raţional, s-a gândit că este imposibil ca un tratament naturist să vindece atâtea boli. Mi-a adus cartea mai mult în spirit de glumă, ştiind faptul că aplicam fel de fel de tratamente naturiste pentru a mă vindeca. Voia astfel să-mi demonstreze că-mi pierd vremea… După ce am citit cu atenţie capitolul referitor la tratamentul cu argilă, mi-am amintit că profesorul meu de la cursul de ape, din facultate, ne spunea că dacă dorim sa păstrăm apa în condiţii sterile, să o ţinem in vase de argint sau de argilă, deoarece acestea au proprietăţi bactericide. Efectiv mi s-a trezit curiozitatea. Analizând ceea ce citisem, totul mi se părea logic, dar puţin exagerat: prea multe vindecări în boli foarte grave, pe care medicina clasică nu le poate rezolva. Totuşi, mi-am spus că nu am ce pierde şi am început să caut argila. Când am găsit o argilă deosebită, am apelat la colegul meu de facultate – actualul primar din Alba-Iulia, Mircea Hava – pe care l-am rugat să-i facă o analiză de laborator, el fiind pe atunci şef de secţie la fabrica “Refractara”. Mi-a comunicat că argila este de o puritate absolută şi că are în componenţă  18 minerale esenţiale.


Am ţinut cura cu argilă timp de trei săptămâni, după indicaţiile din carte, şi… m-am vindecat! Nu mai aveam niciun fel de simptome, urina se limpezise, tensiunea mi-a scăzut la 13/8. Încurajat de succesul tratamentului, cu toate că nu eram sigur de vindecarea completă, am început să le recomand celor apropiaţi această cură. O altă întâmplare care m-a făcut să fiu sigur de puterea miraculoasă a argilei a fost atunci când soţia mea, Mihaela, a fost internată în stare gravă la spital, cu o colită extrem de activă. Tratamentul alopat nu a dat rezultate mulţumitoare, aşa încât am apelat imediat la argilă. A urmat cura timp de trei săptămâni şi s-a vindecat complet. Am aplicat acest tratament şi celor trei copii ai noştri, care au beneficiat de virtuţile argilei încă de când erau sugari. Dacă aveau vreun scaun diareic, le puneam apa argiloasă în sticluţa cu lapte. Am reuşit performanţa ca până acum să nu fie niciodată bolnavi şi să nu aibă nevoie de niciun medicament. Chiar şi răcelile sau bronşitele (fiindcă o viroză nu poate fi considerată boală) le-au avut foarte rar. Le-am impus şi o educaţie sportivă: schiază toţi bine, înoată, fac sport zilnic şi sunt dezvoltaţi armonios şi sunt perfect sănătoşi.


- Aţi recomandat cura cu argilă foarte multor persoane. În ce boli s-au văzut cele mai bune rezultate?
- În 15 ani, de când mă ocup de acest tratament, am asistat la vindecări spectaculoase în multe afecţiuni pentru care medicina, practicată la cel mai înalt nivel, nu mai avea soluţii. De aceea zic eu că argila este un dar dumnezeiesc, pe care prea puţini ştiu să-l preţuiască… Într-un mod absolut creştinesc, am recomandat şi am oferit argila celor care aveau probleme de sănătate. Toţi cei care au acceptat să facă tratamentul s-au vindecat. Paradoxal, dar vindecările sunt cu atât mai spectaculoase cu cât bolnavul are mai multe afecţiuni. Când un om are mai multe boli, medicamentele pe care le ia pentru o anume afecţiune au efect negativ asupra altor organe şi astfel se intră într-un cerc vicios. Un principiu al medicinei spune că trebuie să tratăm cauza unei boli şi nu efectul acesteia. Argila este extrem de eficientă în tratarea ulcerului, a gastritelor, enterocolitelor şi rectocolitelor, a infecţiilor urinare


Un vecin, ofiţer, în vârstă de 40 de ani, se trata de doi ani în clinicile universitare din Cluj pentru o rectocolită hemoragică. Rezultatul tratamentelor medicamentoase a fost devastator: ajunsese să nu mai poată avea niciun fel de activitate. Soţia lui a venit disperata la mine. După numai trei zile de tratament a avut scaun normal, după o săptămână s-a urcat la volan, iar după trei săptămâni s-a reîntors la serviciul pe care-l părăsise cu doi ani în urmă. Dizenteria se vindecă instantaneu, cu o singură doză de argilă! În 1987, o cunoştinţă a fost internată de urgenţă  la spital cu acest diagnostic. A fost dus cu Salvarea; curgea pur şi simplu sânge din el. L-am sunat când am aflat, i-am propus să încerce argila şi a acceptat imediat: “Iau orice; sunt disperat!”. I-am dat ceea ce eu numesc “doza de cal” – circa 400 g de argilă care se consumă într-o singură doză, foarte tulbure. Dimineaţa, doctorul care-l internase – medic specialist, şef de secţie la Spitalul de boli contagioase din Alba – i-a facut externarea, spunând: “Domnule, în viaţa mea n-am vazut o vindecare mai rapidă. E uluitor!”. Şi “cazuistica” – dacă-i pot spune aşa – a devenit din ce în ce mai bogată… 


Soţia unui avocat din Sibiu suferea de multă vreme de o infecţie urinară. Cheltuise o avere pe medicamente din Germania, care dădeau doar rezultate temporare. I-am povestit experienţa proprie şi i-am dat o doză de argilă şi instrucţiunile necesare. M-am întâlnit cu ea întâmplător, peste circa un an. Nu mă mai ţinea minte… Am întrebat-o care a fost rezultatul tratamentului şi mi-a răspuns: “O, am şi uitat c-am avut acea boală!”.


Argila vindecă diareea, dar în acelaşi timp, prin reglarea scaunului, vindecă şi constipaţia. Am cunoscut zeci de cazuri de oameni care de ani de zile sufereau de constipaţie cronică; aveau scaune la 2-3 săptămâni, iar după o săptămână de tratament cu argilă au avut scaun zilnic.


Argila vindecă hipertensiunea şi hipotensiunea. D-l  Potopea Chirilă din Alba-Iulia a fost toată viaţa hipotensiv, iar soţia dânsului a suferit mult din cauza hipertensiunii arteriale. Au ţinut cura cu argilă, iar în prezent au amândoi tensiunea 13/7.


Hipertensiunea arterială este provocată în cele mai multe cazuri de o boală a rinichilor (nefrite, infecţii urinare etc.). Medicina alopată se mulţumeşte să prescrie bolnavilor medicamente hipotensive, fără a rezolva însă cauza bolii. În acest caz, tratamentul cu argilă este senzaţional. Vindecă rinichii (dacă aceştia mai au funcţie!) şi tensiunea scade, nemaifiind necesare medicamentele.


Am fost vizitat de o persoană care avea retenţie de apă şi tensiunea 24/13 (sub tratament medicamentos!). După o cură de trei săptămâni cu argilă, tensiunea s-a stabilizat la 13/8, renunţând definitiv la medicamentele hipotensive. 
Când bolnavul este dependent de medicamente, este necesar ca la începutul tratamentului cu argilă să nu renunţe la ele. Se va măsura atent tensiunea arterială, iar când aceasta începe să scadă, se va micşora doza de medicamente, urmând – când tensiunea ajunge în limite normale – să se renunţe complet la medicamente.


Argila echilibrează activitatea glandelor endocrine. Ţin minte că i-am dat argilă unei prietene, directoarea unei şcoli din Alba, care se plângea de stres. După cura pe care a urmat-o, nu numai că a căpătat o energie şi o poftă de viaţă extraordinare, dar a scăpat şi de guşa tiroidiană.


Argila curăţă sângele, având un efect antitoxic foarte puternic. În primele zile de tratament, bolnavii pot remarca faptul că urina şi scaunul sunt puternic mirositoare, acesta fiind semnalul clar că începe detoxifierea organismului. 


Argila acţionează asupra ficatului, splinei şi pancreasului, curăţându-le de toxinele acumulate în procesele metabolice. Argila are efect în reglarea sistemului nervos. Apare o liniştire extraordinară (nu o sedare!). Jean Valnet scrie în cartea lui că argila redă bucuria de a trăi. Aceasta este o expresie foarte potrivită. Se ştie că stresul este generat de lipsa de minerale din organism. Or, mineralele sunt responsabile de toate procesele chimice din organism. Dacă sunt în cantităţi insuficiente, procesele chimice nu pot avea loc. Mineralele din argilă normalizează procesele chimice şi fac ca stresul să dispară ca prin farmec.


Argila are efect hipoglicemiant. La bolnavii care nu sunt insulino-dependenţi, cu glicemie până la 200, cura cu argilă normalizează funcţia pancreasului, aducând glicemia la limite normale.


Argila vindecă acneea. Pe lânga cura internă se recomandă şi masca de argilă, aplicată zilnic până la rezolvarea problemei. În cazul hemoroizilor, pe lângă cura internă – foarte eficientă în această boală – se pot folosi şi bucăţi mici de argilă ca supozitor. Nu am întâlnit nicio persoană care să nu îşi vindece una din aceste boli, dacă a făcut corect tratamentul. Cu cât bolile sunt mai multe şi mai grave, cu atât vindecarea este mai spectaculoasă!


- E într-adevăr impresionant… Cum se aplică tratamentul cu argilă?
- Cu o jumătate de oră înaintea meselor principale, de două-trei ori pe zi (în funcţie de gravitatea bolii), se bea un pahar de apă argiloasă foarte tulbure. Pregătirea se face din ajun, seara: în 3/4 pahar cu apă (se folosesc numai pahare de sticlă sau porţelan) se pune o linguriţă plină cu argilă. Se lasă până dimineaţa, când se amestecă bine şi se bea apa tulbure, pe stomacul gol. Sedimentul (ca un zaţ de cafea) se aruncă. Se pregateşte imediat apa cu argilă pentru masa următoare. Dacă în primele zile apare o uşoară constipaţie, nu se va întrerupe tratamentul! Totul se va regla de la sine.


- Cât durează tratamentul?
- O cură durează trei săptămâni. Nu există niciun risc de supradozare. Argila are inteligenţa naturii. Ştie să acţioneze acolo unde este nevoie de ea. Surplusul se elimină în mod natural.
Bolile menţionate se vindecă complet în trei săptămani. Totuşi, din cauza stresului şi a eliminării masive de minerale prin urină, mai sunt necesare cure de argilă de 10 zile pe lună.


- Există contraindicaţii în administrarea argilei?
- În timpul tratamentului nu se vor consuma alcool şi grăsimi. Este bine să se folosească apă de izvor sau apă plată din comerţ, în niciun caz apă minerală, deoarece mineralele din argilă sunt perfect echilibrate.


Un caz spectaculos
Ion Sântimbreanu (78 ani) – Alba-Iulia: “Probleme de sănătate am avut demult, din cauza regimului de detenţie politică. Am facut ani grei de puscarie la Ploieşti, iar când m-au eliberat eram o adevarată epavă umană. Mi se făcuse o traheotomie în timpul detenţiei şi credeam că problemele mele se datorau infecţiei pe care am avut-o după aplicarea canulei. Am făcut analize numai când starea mea de sănătate devenise critică:  vomitam sânge, aveam scaune cu sânge. Medicii au stabilit diagnosticul melenă, enterocolită şi gastrită şi mi-au dat un tratament. Însă am facut o criză în 11.03.1999, în urma căreia am ajuns la reanimare; am avut o hemoragie internă atât de puternică, încât mi-a curs sânge prin ochi şi prin urechi. Pierdusem circa 2,5 litri de sânge, eram inconştient, toţi au crezut că mă duc… A venit la spital un fost coleg de facultate, preot, care mi-a dat binecuvântarea. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat: am ieşit din criză cu ajutorul medicilor, care mi-au transfuzat sânge şi mi-au oprit hemoragia. Părintele Sandu, impresionat de starea în care mă găsise la spital, i-a povestit lui Mircea Bocan despre cazul meu. El a venit la mine şi m-a asigurat că mă fac bine cu argila. Am inceput să consum argilă după recomandările lui, iar după trei săptămâni, când mi-am luat tensiunea, aceasta era 14/7, de unde până atunci aveam chiar şi 18/12. În timpul ăsta n-am mai luat niciun fel de medicamente. Înainte urmam un regim alimentar tare sever: numai supe strecurate şi legume fierte. După tratamentul cu argilă am putut mânca orice. Ţin şi acum o cură de întreţinere, câte 10 zile pe lună, şi mă simt perfect. N-am mai luat niciun medicament, zilnic merg câte 10 km cu bicicleta, fac gimnastică… Ce mai, argila m-a readus la viaţă! Am o energie şi un tonus ca la 20 de ani !”.

Argila – bună şi la frumuseţe
Măştile cu argilă sunt folosite încă din vremuri străvechi. Marile firme cosmetice vând pe bani grei produsele cu argilă. Cartea lui Jean Valnet propune o reţetă simplă: pe răzătoarea mică, se rade un castravete mic, apoi se stoarce printr-o sită fină. În acest suc se pune o linguriţă de argilă. Se lasă 1/4 oră, până se face o pastă groasă, dar foarte fină. Se întinde pe toată suprafaţa feţei (inclusiv în zona ochilor) şi se lasă să se usuce. Se îndepărtează prin spălare cu apă calduţă. Efectul este absolut spectaculos. Se repetă o dată pe săptămână. Masca cu argilă are efect astringent, scoate punctele negre, tratează acneea, erupţiile de pe fată, cuperoza şi atenuează ridurile.

Florentin Popa
sursa: Formula As nr. 416/2000

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu